Cătălina Milea
A GATHERING OF THE INVISIBLE
08-30.09.2023
curated by Alexandra Ioniță
EN
A Gathering Of The Invisible
Imaginative play is not mere escapism; rather, it is a game played by the creative in order to temporarily distance themselves from reality and bring forth new ideas from the depth of their mental landscape. This makes the artist not only a pursuer of inner truth, but also, at times, a lifter of veils.
The world, with its many rules, structures and problems, can be perplexingly complicated and we might occasionally ponder whether the artist can generate anything new that hasn’t already been imagined and whether we can actually peek through the keyhole of one’s mind to uncover clues that enable us to unlock doors in real life.
With its playful intricacies, Catalina Milea’s aerial world reveals stories within stories, presenting surprising elements combined in unearthly scenes, persuading us that they exist in a better, possibly more developed place that we now have the privilege to observe. The images represent not only a way of seeing, but also a way of stimulating the intellect, as the air element is associated with thinking and communication.
John Berger opined that an image’s meaning can be altered depending on what is immediately adjacent to it or what follows it. Thus, the artist’s first solo exhibition is presented to us as a jigsaw, pieced together so that one might either concentrate on a single painting or construct a new narrative by establishing different correspondences and conversations between the artworks. The ambiance generates the impression that “cloud matter” – and all that it may conceal – is being brought near to one’s head, giving clarity, as opposed to the observer having their head in the clouds and thus feeling confused.
Hidden in the transparency of air and materialized on canvas and wood, the visual experiences offered by Catalina Milea present a fresh viewpoint, evoking a potent discourse and causing the viewer to perhaps question their beliefs by bringing something from their own subconscious to the surface.
While the fluorescent lamp, the aloof kyte figure, the skydivers and the boy wearing a feather cape, all suggest that Catalina plays with the concept of weightlessness with ease, the imposing Minotaur, who is so ornately decorated that only his posture reveals something of his true nature, demonstrates that the artist has pushed the idea to the point where heaviness is an illusion, thus defying the natural laws and creating a world where anything is possible.
The tranquil and the odd merge in this surreal Eden, a place of both stillness and motion and although the aerial world is abundant in both inanimate objects and enigmatic presences like the hands holding the flute and the graceful, almost sentient smoke, the Aerial Beings themselves are few. However, when they make an appearance, they are intense creatures that seem unaffected by the curious gaze observing their spellbinding existence.
Like a stranger peering through a keyhole, the viewer opens himself to these phantasmic scenarios and may be stimulated to delve further, perhaps starting to consider or even confront their own peculiarities and shadows.
Alexandra Ioniță
RO
O convocare a nevăzutului
Jocurile imaginare reprezintă mai mult decât forme pure ale reveriilor și evadărilor mentale, fiind activități pe care creatorii de artă le practică pentru a se distanța temporar de realitate dar și pentru a extrage idei noi din profunzimea peisajelor mentale individuale. Acest lucru îi face pe artiști căutători ai adevarului intim cât și spulberători de percepții false.
Lumea exterioară, cu numeroasele sale reguli și norme, structuri și probleme, este uluitor de complexă; deseori ne intrebăm dacă artistul mai poate genera ceva nou și dacă avem posibilitatea de a arunca o privire prin mintea acestuia pentru a descoperi indicii care ne vor ajuta să deschidem uși în viața reală.
Spațiile aeriene create de Cătălina Milea sunt de o complexitate intrigantă și dezvăluie povești încadrate în narațiunile altor povești, prezentând elemente surprinzătoare combinate în scene ireale, care ne determină să credem că acestea există într-un tărâm nobil pe care-l descoperim cu satisfacție pentru prima dată. Lucrările grupate în selectia O convocare a nevazutului reprezintă nu doar noi feluri de a vedea, ci și un
exercițiu de stimulare a intelectului, întrucât elementul Aer este asociat cu gândirea și comunicarea.
In opinia lui John Berger, semnificația unei imagini se modifică în funcție de ceea ce este imediat alăturat acesteia. Astfel, prima expoziție individuală a artistei ne este prezentată ca un puzzle, îmbinat într-un mod în care privitorul fie se poate concentra pe un singur tablou fie poate crea o nouă narațiune prin stabilirea a diferite corespondențe și conversații între lucrări. Această ambianță aduce norii – și tot ceea ce ei ar putea ascunde – mai aproape de creștetul capului nostru, oferindu-ne un sentiment racoros de claritate, trăire aflată în antiteză cu starea de confuzie pe care am putea să o percepem aflându-ne în mijlocul lor sau plutind între limitele fragile dar opace ale acestora.
Ascunse în transparența aerului și materializate pe pânză și lemn, experiențele vizuale oferite de Cătălina Milea prezintă un punct de vedere nou și un discurs puternic care determină vizitatorul să-și pună la îndoială anumite convingeri, scotând la suprafață ceva din propriul subconștient.
În timp ce lampa plutitoare, zmeul distant, parașutistii și tânărul toreador învăluit într-o pelerină de pene, sugerează că artista manipulează conceptul de imponderabilitate cu ușurință, Minotaurul impunător, ornamentat până în punctul în care doar postura îi trădează intențiile, demonstrează că artista a împins ideea până in punctul în care greutatea este o iluzie, sfidând legile naturale și creând o lume în care orice este posibil.
Liniștea și bizarul se unesc în acest Eden suprarealist, un loc al neclintirii si al dinamismului deopotrivă. Cu toate că lumea aeriană conține atât obiecte neînsuflețite cât și prezențe enigmatice precum mâinile care țin flautul, invocând fumul grațios și aproape conștient, Ființele Aeriene propriu-zise sunt rare; totodată, atunci când își fac apariția, acestea sunt creaturi intense ce par neafectate de privirile curioase care le cercetează.
Precum străinul care priveste prin gaura unei chei, privitorul se deschide către aceste scenarii fantasmatice și poate fi inspirat să mediteze sau sa-și confrunte propriile particularități și umbre.
Alexandra Ioniță
